Eu nu sunt SuperMami

Știi care a fost primul lucru pe care l-am făcut când am închis cartea? M-am dus și mi-am îmbrățișat copiii. Strâns, cu lacrimile făcute ghem în gât, ca și cum nu i-am văzut o lună întreagă. Le-am spus că îi iubesc și i-am rugat să mă ierte când greșesc. Sunt și eu om, nu SuperMami.

O carte exceptionala, ravasitoare, dureroasa dar, in acelasi timp, cu un mesaj foarte puternic si luminos ascuns printre randuri. M-a tinut treaza toata noaptea, desi eram bolnava si corpul imi cerea in disperare odihna. Nu reuseam fizic sa ma desprind de ea. Este incredibil ce a reusit autoarea sa faca prin aceasta poveste, prin ce stari a reusit sa ma treaca, de imi tremurau mainile si aveam senzatia ca nici inima nu-mi mai bate cum trebuie. Nu ca merita citita, TREBUIE citita! E genul acela de poveste care iti va ramane in suflet si pe care pur si simplu nu ai cum s-o mai uiti vreodata. Daca as putea sa-i dau mai mult de cinci stele, as face-o.

M-a întors pe toate părțile cartea "Eu nu sunt SuperMami". 400 de pagini pe care nu le simți cum trec pentru că textul e presărat cu umor, dialoguri realiste și dramă într-o poveste captivantă care îți rupe sufletul. Din păcate, e povestea de viață a multor femei, poveste la care nu avem mereu (cele mai bune) soluții. Cum te împarți între carieră și rolul de mamă? La ce renunți, ce câștigi, când, cum și...a meritat totul? Cartea pune sub lupă provocările vieții de părinte și arată multe dintre greutățile și dilemele pe care le au proaspetele mame care vor să-și păstreze cariera *sau chiar să crească profesional* după nașterea copiilor. Am citit cu sufletul la gură cartea, am râs și am plâns, m-am regăsit pe ici-colo la unele provocări și o super recomand.