Pachetul Gaudeamus
13900 lei 25600 lei
Pachetul conține:
- Cartea: “Găsește-ți Vocea”, de Andrei Țigănaș
- Cartea: “Nebunul care l-a atacat pe rege”, de Andrei Țigănaș
- Cartea: “Cum să cucerești un băiat… și alte planuri eșuate”, de Roxana Popa
- Cartea: “Un înger decăzut”, de Cătălin Ioniță
"Găsește-ți Vocea" este un ghid esențial pentru oricine vrea să exceleze în arta vorbitului în public și să comunice cu impact. Vei învăța să-ți construiești un discurs coerent, să îți controlezi emoțiile și să creezi o conexiune reală cu publicul tău.
Modelul propus de autor este construit în jurul a șase elemente cheie ale artei oratoriei, plecând de la cele mai superficiale, unde poți interveni rapid, și ajungând la cele mai profunde, care îți formează inclusiv identitatea, ca om:
- Dicția și expresivitatea vocală – pentru o voce clară și plăcută, care să captiveze.
- Structura discursului – ca să-ți construiești ideile logic și să fii ușor de urmărit.
- Postura și limbajul corpului – pentru o prezență scenică ce inspiră încredere.
- Stilul de viață – pentru că felul în care trăiești influențează felul în care vorbești.
- Bagajul cultural – baza care dă substanță și profunzime mesajului tău.
- Convingerile și valorile – nucleul care te face autentic și memorabil.
Alexandru Candiano Popescu este un cunoscut jurnalist și „om de bine” din Ploiești, membru al Partidului Național Liberal. Poporul îl știe de mare patriot și îl respectă ca atare. El a fost om de bază la alungarea lui Cuza și la alte evenimente naționale importante, însă nici situația de acum nu i se pare deloc favorabilă iubitei sale țări.
Dacă e să-l întrebi pe Candiano, domnitorul țării, Carol I de Hohenzollern, nu are ce căuta la conducere, așa că scrie de rău despre el și familia lui în ziarul Democrația, ori de câte ori are ocazia.
Viața lui se schimbă când liderii partidului Liberal, Brătianu și Rosetti, îi propun să creeze o revoluție prin care să-l dea jos pe vodă și să aducă în țară democrația adevărată. Când ploieștenii pare că-l susțin în această nebunie, o asemenea oportunitate pare greu de refuzat. Însă ce fel de riscuri aduce cu ea?
Alexis avea planuri mari pentru vacanța de Anul Nou: o săptămână la munte cu cea mai bună prietenă și cu fratele ei geamăn, R O B E R T — tipul pe care spera să-l cucerească până la revelion. Dar când planul ei e distrus de o pedeapsă neașteptată și o familie necunoscută ocupă cabana, Alexis decide să își petreacă vacanța ignorând pe toată lumea.
Totul se schimbă când unul dintre noii veniți, un băiat enigmatic, îi strică și ultimul plan—acela de a se izola în fața șemineului.
Latura ascunsă a transplanturilor ilegale de organe organizate de mafia locală. O lume violentă în care oricine poate deveni o victimă, dacă se apropie prea mult. Faimosul detectiv Jack Wyler ia un caz relativ simplu, dar descoperă pe parcurs că ițele sunt mult mai încurcate decât credea: criminalul căutat de detectiv, împotriva căruia există dovezi clare, a murit cu mult timp înainte ca crima să fie comisă. Cazul îl aruncă pe Jack într-un labirint al crimei, în care descoperă treptat că nimic nu este ceea ce pare. Cu cât sapă mai adânc, cu cât se afundă mai mult în piste false, până când ajunge în situația în care propria sa viață este pusă în pericol.
















Pachet Debut Storycraft
Asasinul Siberian + Prețul Sângelui + Bastardul
Fata cu văl albastru + Liceul 13
Pachet Aventura
Pachet Storycraft
Compoziție pentru Lorena + Inutilii + Asasinul Siberian + Prețul Sângelui 













