Pachetul GAUDEAMUS25
15900 lei 25600 lei
Pachetul GAUDEAMUS25 conține:
- Cartea “Fata de Porțelan”, de Mădălina Bădescu
- Cartea “Bastardul”, de Daniel Zărnescu
- Cartea “Persoana (ne)potrivită”, de Gabriela Grigoraș
- Cartea “Răzbunarea Catalanului”, de Cătălin Ioniță
Jack Wyler are multe abilități, însă, de departe cea mai accentuată este cea de a-și face dușmani. De data asta pare că și-a găsit nașul. Catalanul, inamicul său nu este deloc precum cei de până acum. Este cel puțin la fel de inteligent și de șiret ca Jack și, mai mult de atat, principalul lui obiectiv este să il facă pe detectiv să sufere cât mai mult și mai profund.
Știind toate acestea, Jack intră intr-o luptă care pare deja pierdută și caută din răsputeri soluția salvatoare înante să fie prea tărziu.
Copilăria Marei s-a împărțit între spitale și camera ei de acasă. Supraprotejată de părinții care i-au limitat ieșirile și accesul afară, ea nu știe foarte multe despre viață.
Însă când mama sa moare într-un accident de mașină, Mara e nevoită nu numai să învețe totul despre lume, ci să conducă afacerea de familie, a cărei moștenitoare află că este.
Când cei din jurul său par a-și fi făcut un scop din a-i spune că nu este în stare, cum va putea Mara să umple papucii mamei sale?
Aurora a învățat devreme că dragostea nu e întotdeauna curată. La urma urmei, ea însăși e rodul unei relații de adulter. Pentru ea, scena e singurul loc unde poate avea control total și excelența absolută este singura ei busolă.
Totul, până când îl întâlnește pe Pavel, bărbatul care o vede dincolo de perfecțiunea coregrafiei, dar care riscă să-i dea lumea peste cap.
Între ambiție și vulnerabilitate, artă și dorință, Aurora descoperă că unele legături nu se rup, oricât ar încerca să le țină la distanță.
Ani mai târziu, când soarta le oferă o nouă șansă, ea trebuie să aleagă: cariera care i-a definit viața sau omul care ar putea, în sfârșit, să o învețe cum e să iubești fără frică?
















Pachetul ART
Doren + Bastardul
Pentru Elise + Atingeri de Vanilie + Compoziție pentru Lorena + Băiețelul care nu a primit cadou
Compoziție pentru Lorena + Atingeri de vanilie + Liceul 13
Tati, nu pleca! + Băiețelul care nu a primit cadou
Carte Audio Rebeliunea
Liceul 13 + Șapte Porți + Bastardul
Pachet Audio "Fabrica de Bani" - Editiile 1 si 2
Compoziție pentru Lorena + Inutilii + Asasinul Siberian + Prețul Sângelui
Pachetul Fata de porțelan + Cele șapte frici ale umanității + Te provoc să mă iubești + Eu nu sunt SuperMami
Doren + Batalia de la Socola + Pretul Sangelui + Asasinul Siberian
Asasinul Siberian + Prețul Sângelui + Bătălia de la Socola 











